Copilarie,dor,amintiri,timp trecut!

Copilarie,dulce copilarie
Nu credeam sa se instinga
Si ca nu o sa mai fie...
Copilaria este un cuvant incarcat de sentimente si amintiri care uneori te intristeaza ,alteori te bucura,ceva ce stim ca dupa un timp nu ne mai apartine in totalitate.In inocenta din ochii tai ,pe care cu siguranta tu nu ai vazut o niciodata,e foarte posibil ca cineva din acei "monstrii" sa se fi regasit,asa cum tu te uiti in ochii altor copii si iti aduci aminte de copilaria ta.Totul era atat de simplu...Toata lumea iti lua apararea,toti te iubeau,desi ti e nu ti pasa si nici macar nu aveai nevoie de iubirea lor.Aveai un loc al tau pe care il exploatai la maxim cu ceilalti copii si nu iti pasa daca ai bani sau nu ,daca i ai impresionat indeajuns de mult pe prietenii tai,tu erai doar tu.Un copil simplu,care nu cunostea lumea celor "mari",care oricum era o lume obositoare,plictisitoare,enervanta si neplacuta.Erai doar tu si jucarioara ta pentru care nu ai fi renuntat nici in ruptul capului la ea deoarece te intelegea,era intotdeauna langa tine,nu te certa,nu te punea sa ti faci temele,pur si simplu era dispusa sa ti faca toate poftele.Mi aduc aminte cu nostalgie de clipele minunate petrecute in copilarie,toate acele jocuri gen sotron,tara tara vrem ostasi,adevar sau obligatie,atinsea,ascunsea si multe multe alte jocuri care faceau ca ziua sa ma uite ,ajungand la ora 11 noaptea acasa.Cand ma cataram in toti copacii facad asa zisele "casute" ce reprezentau de fapt doar o parte dintr un pom pe care trebuia sa ti o alegi.Toti copacii au fost saracii la randul lor casute,cand ne urcam cate 6 ,7copii. Norocul lor era ca mai eram vazuti de "pensionarii de la balcon care nu aveau ce face decat sa ne strice noua distractia" si fugeam pe ruptelea fara sa ne mai uitam inapoi ...Era de vis cand ne aruncam in mormanele de frunze ,toamna si ne prafuiam din cap pana in picioare,respirand praful ala pana in fundul plamanului.Dar noua ce ne pasa ca eram murdari din cap pana in picioare sau ca printre frunzele alea erau urechelnite si fel de fel de insecte.Ce ne pasa noua ca mama statea zilnic sa ne spele hainele.Imi aduc aminte aproape vag cand furam trandafiri ,mari,frumosi(soi care nu prea l am mai intalnit)si ii toceam in paharele de sifon cumparate dupa o zi de joaca,facand un terci pe care noi vroiam sa il vindem.Chiar daca nu vineam nimic si nu ne baga nimeni in seama, randeam cu gura pana la urechi unul de celalalt cand incercam sa ne "vindem marfa.Sau cand mai jucam cate un joc cu mingia si spargeam cu sau fara voie cate un geam si eram alergati printre toate blocurile,parcurile dar mai ales cand ne "parau" parintilor si eram nevoiti sa intram in casa si sa ne uitam la ceilalti copii cum se joaca,din inchisoarea noastra de zi "balconul".Cate amintiri...Habar nu aveam noi ce inseamna grijile parintilor si celor din jur ,noi eram concentrati pe propriile noastre trasnai si nebunii care ne inveseleau ziua ,eram niste semizei care isi puteau desena lumea in culori nu ca cei mari doar in alb si negru.

Una din cea mai mare trasnaie facuta de mine si pe care nu am sa o uit niciodata ,este Trasnaia cu manusa.Totul incepe intr o dimineata superba ,asa cum o vede fiecare copil,in care mama m a certat si daca nu ma insel am primit si o palma.Copil rau cum eram eu pe atunci ,cum puteam eu sa accept asa ceva si ma gandisem eu "Da de ce ma bate mama intr una ,de ce sunt eu proasta si stau sa ma bata ,stai ca fac eu ceva sa nu ma mai bata...".Ce credeti ca mi a trecut prin minte? Mda...sa fug de acasa .Dar ce credeti ca am luat cu mine? Va ganditi ca ceva de mancare, bani,apa?NU... eu mi am luat pistolul cu bile si o manusa de 6000 de bile de pistol (colectia mea de pe atunci) si am plecat.Bineinteles ca habar nu aveam unde ma duc si nici prin cap nu imi trecea ce voi face si toate astea pentru ca stiam sigur ca am manusa mea cu bile si nu o sa am nevoie de altceva.M am invartit,m am rasucit si m am intors inapoi pentru ca nu imi placea zona prin care planuiam sa merg.Am incercat prin alta zona,unde mi am si pierdut manusa mea cu 6000 de bile ,deci imi pierdusem proviziile supravietuirii in viziunea unui copil.Dar tot incercand si incercand m am trezit tot la mine in cartier.M am enervat ca nu stiam pe unde sa ma duc si ca am pierdut si bilele si m am intors acasa pentru ca nu stiam ca e atat de greu sa pleci de acasa,mai ales cand nici nu stiam prea bine decat o bucatica din cartier.La 6 ani ce vrei?Faza tare este ca ,ajunsa acasa,m a luat mama la zori ,eu lasand inainte sa plec de acasa un biletel "De adio".A ras mama de mine nitel si i a trecut.Ea cred ca a uitat,eu nu :))
Daca ar fi sa gasesc sinonimul copilariei ,cel mai potrivit cuvant ar fi libertatea. Libertate care cu cresterea in varsta ni se fura un pic cate un pic.Nimeni nu ne poate fura toata libertatea deci un strop de copilarie va fi mereu in noi dar din pacate nu il vom mai putea valorifica asa cum obisnuiam.Iportant este sa te bucuri de momentele traite chiar daca trecutul a avut si parti urate, trebuie sa ne amintim doar acele clipe de vis pe care le a trait total intens ,canva,copilul din noi.Copilaria va ramane intotdeauna intiparita ca un filmulet ,in interiorul nostru si ar fi pacat sa se ajunga la ideea ca maturizarea e calea spre perfectiune sau cel putin spre normalitate.Acolo unde copilul de alta data este mort definitiv, acolo se va gasi intotdeauna un suflet trist, singur si pierdut.Niciodata nu e prea tarziu sa scoatem putin copilul din interiorul nostru la suprafata pentru ca doar atunci vom simti fericirea si bucuria imensa pe care o simteam cand eram copii.
In spatele privirii inocente si necunoscatoare pana si un copil crede ca aceasta pretioasa copilarie reprezinta fericirea iar maturitatea doar dezatru.Parerea mea este ca normalitatea se naste atunci cand copilaria si maturitatea se combina echilibrat.
Fa astfel incat sa nu iti regreti timpul trecut si copilaria pe care nu o mai ai ci sa faci astfel incat la batranete sa simti aceeasi nostalgie pentru ce traiesti acum,in prezent.